Collection(s) : Calamaii, prosa corsa
Paru le 19/02/2018 | Broché 65 pages
préface Alain Di Meglio
Ùn mi hè mai tantu piaciuta a natura, i fiori è ancu di menu l'arburi. Ùn a socu parchì sintiu chì ùn ci vulia essa attaccatu à st'elementi naturali chì sò, pà contu meiu, solu quì da muscia ci ch'è no semu chjuchi chjuchi ind'è stu mondu. Un microcosimu ind'è un macrocosimu. A natura ghjè sola quì da muscià a so suprana, ghjè u segnu di l'esistenza di una forza più maiò. Certi a chjamani Diu, d'altri « l'Unu ». Eiu parlu solu di una forza spirituali chì gistisci l'Universu è eiu ùn voddu essa ammaestratu da nimu. Ghjè pà quistu, ch'eiu, l'arburi i tombu. Da mani à sera, taddu l'arburi, sputticheghju a riminia, calcicheghju i fiori. Ùn supportu micca stu culori verdi, u verdi di a spiranza, eiu ùn lu pensu, u verdi ghjè u culori di u merzu. A virdura ùn hè chì una falsa virginità. L'arburu ghjè quiddu chì ficundeghja a tarra, i so radichi s'impianteghjani sin'à distrughja la è risorta vincidori. L'arburu si nutrisci di a tarra, pidda i so forzi da diventà più grandi, da accrescia a so putenza è da pudè scrasà la di più cù tuttu u so pesu.
Philippa Santoni, ghjovana studianti di master di studii corsi in Corti, scrivi da parechji anni è s'impegna cù monda generosità in l'attellu di scrittura litterariu di lingua corsa di u Centru culturali universitariu (CCU).